
Minighid pentru tineri inteligenți și ambițioși. Deciziile personale care te fac performant și fericit
18/06/2026
Atelierele antreprenoriale
24/06/2026Legea nr. 99/2026 din 19 iunie 2026 reformează cadrul legal de funcționare al comitetelor sectoriale, punând accentul pe consolidarea rolului partenerilor sociali în modernizarea sistemului de calificări și formare profesională.
Pentru înființarea unui comitet sectorial este necesar acordul de asociere a unei organizații patronale şi una sindicală, reprezentative la nivelul sectorului de negociere colectivă. De asemenea, legea introduce posibilitatea constituirii comitetelor multisectoriale, care pot reuni mai multe sectoare de negociere colectivă.
IMM ROMÂNIA ARE DREPTUL DE A CONSTITUI COMITETE SECTORIALE LA SOLICITAREA MEMBRILOR
1. Dacă nu există federații reprezentative -patronale și sindicale-la nivel de sector
IMM ROMÂNIA, în calitate de confederație reprezentativă la nivel național, are dreptul de a semna acordul de asociere pentru înființarea unui comitet sectorial, la solicitarea federațiilor nereprezentative sectoriale membre, alături de o confederație sindicală reprezentativă.
2. Dacă există doar federații sindicale reprezentative la nivel de sector
IMM ROMÂNIA, în calitate de confederație reprezentativă la nivel național, are dreptul de a semna acordul de asociere pentru înființarea comitetului sectorial alături de organizația sindicală.
INTRODUCEREA DE ATRIBUȚII EXTINSE ALE COMITETELOR SECTORIALE
Noua lege mărește competența comitetelor sectoriale, de la actualizarea și validarea calificărilor, cu noi atribuții:
- participarea la elaborarea strategiilor sectoriale și naționale privind formarea profesională;
- dezvoltarea și validarea calificărilor și standardelor ocupaționale;
- identificarea nevoilor de competențe și calificări pe piața muncii;
- sprijinirea tranziției verzi și digitale prin definirea competențelor necesare;
- colaborarea cu furnizorii de formare profesională și instituțiile publice;
- formularea de propuneri privind actualizarea Clasificării Ocupațiilor din România (COR).
Situația comitetelor sectoriale existente
- Comitetele sectoriale deja existente au obligația de a se conforma noilor prevederi privind înființarea, având la dispoziție un termen de 180 de zile pentru reorganizare.
- Comitetele care nu îndeplinesc aceste obligații își vor pierde personalitatea juridică și vor fi dizolvate de drept.

