Pentru ca toate propunerile, luările de poziții sau punctele de vedere să fie mereu fundamentate, în cadrul organizației realizăm periodic o serie de analize, cercetări și lucrări de specialitate pe care le folosim ca suport.

Carta Albă a IMM-urilor din România

  • Cea mai aprofundată analiză a sectorului întreprinderilor mici și mijlocii din România ce prezintă situația de ansamblu a mediului de afaceri în anul anterior analizei, dificultățile cu care se confruntă IMM-urile, nevoile și sursele lor de finanțare, modalitatea în care inovează, intenția de accesare de fonduri nerambursabile, criteriile de care țin cont în alegerea partenerului de business, toate constituind baza pentru propuneri de strategii cu privire la direcțiile de susținere și dezvoltare ale mediului de afaceri românesc
  • Anual intervievează pe teren peste 1000 de antreprenori
  • 24 ediții
  • Folosită ca referință în analizele realizate de Banca Mondială, Fondul Monetar International și alte studii și cercetări interaționale.

Indexul Antreprenoriatului Românesc

Indexul antreprenorial, realizat de IMM România în parteneriat cu Banca Comercială Română, Pluxee România, Banca Transilvani si Groupama reprezinta un instrument complex de evaluare a mediului de afaceri din România. Acesta este alcătuit din două componente: una obiectivă, care include un set de indicatori statistici proveniți din surse oficiale și una subiectivă, realizată pe baza unui sondaj aplicat antreprenorilor referitor la climatul de business.

Profilul antreprenorului Start-up Nation

Identificarea celor mai importante elemente referitoare la experiența anterioară a persoanelor implicate în afacerile finanțate prin programul Start-Up Nation și a motivațiilor principale ale acestora

Carta Albă a agriculturii din România

  • Lucrarea prezintă evaluarea stării actuale a agriculturii și identificarea principalelor provocări și oportunități pentru următorii ani. În contextul schimbărilor economice și climatice globale, această lucrare oferă o imagine de ansamblu detaliată a sectorului agricol, susținută de date statistice, interviuri și analize economice. Documentul se concentrează pe situația IMM-urilor agricole, punând accent pe strategii de dezvoltare, acces la finanțare, resurse umane și dinamica pieței.

Profilul antreprenorului Start-up Nation

Identificarea celor mai importante elemente referitoare la experiența anterioară a persoanelor implicate în afacerile finanțate prin programul Start-Up Nation și a motivațiilor principale ale acestora

Ghidul măsurilor economice pentru candidații la alegerile locale

Livrarea unui cadru de măsuri economice pe care trebuie să le aibă în vedere candidații la alegerile locale pentru a asigura dezvoltarea economică reală a comunității

PROGRAM DE MĂSURI PRIORITARE PENTRU RELANSAREA ECONOMICĂ A ROMÂNIEI

Analizele efectuate de specialiști din numeroase țări asupra crizei provocate de Coronavirus relevă trei elemente esențiale: A. Situația medicală și economică este și va fi foarte diferită de la o țară la altă, în funcție de anumiți determinanți medicali, economici, manageriali, sociali, culturali și ecologici.
B. Fiecare țară trebuie să aibă o abordare proprie, în funcție de situația națională specifică.
C. Țările trebuie să colaboreze între ele și să se coordoneze din punct de vedere medical și economic pe anumite aspecte esențiale, având în vedere că se manifestă nu numai o pandemie medicală (molima la nivel internațional), ci și o pandemie economică, adică criză mondială care se diseminează și se adâncește rapid. Acestea sunt premisele de la care trebuie să pornească deciziile și acțiunile în România.

Sondaj privind digitalizarea IMM-urilor din România

Ca parte a strategiei privind susţinerea digitalizării IMM-urilor, CNIPMMR și Visa au realizat, în perioada 14 aprilie – 20 iunie 2022, o consultare sub forma unui sondaj derulat prin intermediul Google Forms, la care au participat 534 de respondenți.

Carta Albă a turismului din România

  • Singurul barometru al turismului din România ce identifică principalele caracteristici, riscuri, vulnerabilități și anticipări ale domeniului
  • Prima cercetare care analizează  situația operatorilor de turism din țară, furnizând informații cu privire la specificul turismului pe două domenii importante: unități de cazare și agenții de turism

IMM Digital Index

IMM Digital Index, o analiză amplă a nivelului de digitalizare a mediului antreprenorial românesc și a percepțiilor antreprenorilor asupra principalelor tendințe digitale. Ca element de noutate, studiul include și perspective de viitor, bazate pe opiniile experților și pe predicții realizate cu ajutorul Inteligenței Artificiale.

Programul Mediului de Afaceri pentru alegerile europarlamentare

Set de măsuri economice solicitate de comunitatea de business pentru a fi implementate de către viitorii europarlamentari

Programul de guvernare al mediului de afaceri pentru anii 2016-2020

Măsuri economice în domeniile strategice ale României

Programul de guvernare al mediului de afaceri pentru anii 2021-2020 – ROMÂNIA – HUB ANTREPRENORIAL ŞI DE TEHNOLOGIE

Peste 30 de măsuri economice în domeniul fiscal, educație, turism, politici publice, etc pentru depășirea crizei cauzate de COVID-19 și redresarea economică

GHIDUL PENTRU NEGOCIERI COLECTIVE

ASPECTE GENERALE ALE NEGOCIERII COLECTIVE
Punctul de plecare în negocieri la încheierea unui contract colectiv de munca este reprezentat de art. 96 din Legea nr. 367/2022, potrivit căruia „prin încheierea contractelor colective de muncă se urmăreşte promovarea şi apărarea intereselor părţilor, prevenirea sau limitarea conflictelor colective de muncă şi asigurarea păcii sociale.” Așadar, securitatea raporturilor de muncă este garantată tocmai prin consensul dintre angajatori și angajați, ambii parteneri sociali fiind datori ca în negocieri să își promoveze și să își apere propriile interese, însă fără să se ajungă la limitarea drepturilor fundamentale prevăzute de lege ale celeilalte părți.

Dacă doriți să intrați în posesia lucrărilor noastre, ne puteți contacta pe office@immromania.eu