Deşi suntem în plină vară fierbinte, în sezon estival, la nivel naţional se „coc” decizii de importanţă strategică ce vor marca evoluţia sau involuţia României în […]
La prima vedere titlul editorialului poate să pară ”forțat”… Dar numai la prima vedere. Între management și criza elenă există conexiuni, determinări de esență, care nu […]
EDITORIAL Cele două elemente enunțate în titlul acestui editorial, sunt coordonatele definitorii ale prezentărilor și dezbaterilor din cadrul reuniunilor Comitetului Fondului Social European de la Bruxelles. […]
EDITORIAL Așa cum se știe factorul principal care ”a tras” după el amplificarea PIB-ului în ultimii ani ”post criză” a fost piața externă, exportul în primul […]
Una dintre mutațiile cele mai profunde care se derulează în managementul contemporan o reprezintă trecerea de la managementul axat asupra relației manager-executant la managementul axat asupra […]
„Site-ul www.cnipmmr.ro – așa cum desigur au remarcat vizitatorii săi obișnuiți – se prezintă într-o nouă înfățisare, sensibil schimbată față de trecut și această schimbare va […]
Un proces de o importanță majoră pentru toate organizațiile din România – economice, educaționale, științifice, culturale, administrative, politice, sportive, etc. – și pentru managementul lor, îl […]
Tradiţional, când te gândeşti sau te referi la management ai în vedere relaţiile dintre manageri şi subordonaţi. Desigur nu este greşit, componenta principală a managementului reprezentând-o, […]
This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Cookie settingsACCEPT
Privacy & Cookies Policy
Privacy Overview
This website uses cookies to improve your experience while you navigate through the website. Out of these cookies, the cookies that are categorized as necessary are stored on your browser as they are as essential for the working of basic functionalities of the website. We also use third-party cookies that help us analyze and understand how you use this website. These cookies will be stored in your browser only with your consent. You also have the option to opt-out of these cookies. But opting out of some of these cookies may have an effect on your browsing experience.
Necessary cookies are absolutely essential for the website to function properly. This category only includes cookies that ensures basic functionalities and security features of the website. These cookies do not store any personal information.